Menu bar

Saturday, 26 November 2016

Vă provoc la un mic experiment care v-ar putea schimba radical viața!

Zilele trecute îmi spunea cineva: “Dacă vrei să-ți schimbi viața, schimbă modul în care gândești.” În secolul în care trăim mi se pare o utopie să poţi gândi doar pozitiv, dar îmi plac provocările. Ideea acestui experiment mi-a venit după ce am citit despre metoda preotului Will Bowen. 

El a vrut să-i facă pe oameni să nu se mai plângă continuu, să nu mai critice şi să vadă mereu partea pozitivă a lucrurilor, aşa că i-a îndemnat să poarte orice brăţară care le place timp de 21 de zile pe o singură mână, şi ori de câte ori se vor plânge sau vor deveni negativişti să mute brăţara pe mâna cealaltă şi a doua zi să o ia de la capăt cu numărătoarea, până când vor reuşi să poarte braţara timp de 21 de zile pe o singură mână.


De curând am descoperit că „Dacă îţi schimbi felul în care priveşti lucrurile, lucrurile pe care le priveşti se schimbă“ și că „tu îţi creezi gândurile, gândurile îţi creează intenţia, iar intenţia îţi creează realitatea“. Pe același principu, se pare că viața oamenilor ce au purtat brățara s-a schimbat radical. Psihologii susțin că violetul simbolizează înțelepciunea, iar pentru a întări poziția unei noi deprinderi în subconștient e nevoie de 21 de zile.

Deși nu pare foarte dificil, însuși autorului acestei teorii i-a reușit experimentul doar după 3 luni, în timp ce alții au deținut o medie generală de circa 5-6 luni pentru a ajunge la acest rezultat.În primele săptămâni, experimentul începe din nou și de câte 10-20 de ori pe zi, schimbând frecvent brățara de pe o mână pe alta din neputința de a te da voce gândurilor negative, apoi procesul evoluează până la o schimbare pe zi. După câteva luni, unora le reușește să mențină brățara pe o mână mai mult de o săptămână. Această idee s-a dovedit a fi atât de productivă, încât în prezent este susținută și aplicată de milioane de oameni din întreaga lume.

Oamenii care acceptă această provocare încep să observe mult mai multe aspecte pozitive atât în propria persoană cât și și în tot ceea ce îi înconjoară și, ușor, ușor, încep să vadă lumea cu alți ochi. Unii afirmă că li s-au deschis ochii spre o altă viziune a existenței și au impresia că lumea în care trăim nu mai e atât de sumbră cum o vedeau ei înainte. Astăzi au ajuns să observe o mulțime de lucruri și evenimente pozitive care levitează în jurul nostru zilnic, și, cu timpul, a devenit mult mai ușor să vadă aspectele multicolore ale existenței noastre, într-o lume de nerecunoscut.

Și pentru că suntem în post și se apropie sărbătorile, vă provoc să treceţi prin acest mic experiment alături de mine. Alegeţi-vă o brăţară care vă place şi purtaţi-o timp de 21 de zile pe aceeaşi mână. Importantă este motivația. Începând din clipa în care ați înțeles că nu trebuie să gândiți negativ, autocontrolul se dezvoltă, iar gândurile și acțiunile se schimbă. La început doar înveți, însă odată cu trecerea timpului veți deveni mai conștienți. În timpul experimentului puteți afla foarte multe lucruri noi despre voi, despre gândirea voastră și despre viață...

Ce spuneți? Îmi acceptați provocarea de a descoperi rezultatul acestui experiment?

No comments:

Post a Comment