A ta e lumea asta mare şi, mai mult, fiul meu: atunci – eşti Om!

Dacă eşti calm, când toţi se pierd cu firea

În jurul tău, şi spun că-i vina ta;

De crezi în tine, chiar când Omenirea

Nu crede, dar îi crezi şi pe ei cumva;

De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;

De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;

De nu răspunzi la ură tot cu ură

Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nțelept;

Dacă visezi – dar nu-ţi faci visul astru;

De poţi să speri – dar nu-ţi faci jindul ţel;

De-ntampini şi Triumful şi Dezastrul

Mereu senin şi în acelaşi fel;

Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită

De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;

De poţi ca munca vieţii, năruită,

S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăznești agonisita-ţi toată

S-o pui, far’a clipi, pe-un singur zar

Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată

Far-sa te plângi cu un oftat măcar;

De ştii, cu nerv, cu inima, cu vina,

Drept să rămâi, când ele june nu-s,

Şi stai tot dârz, când nu mai e stăpâna

Decât Voinţa ce le ţine sus;

Daca-ntre Regi ţi-e firea neschimbată

Ca şi-n Mulţime – nu străin de ea;

Amic sau nu, de nu pot să te-abată;

De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;

Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,

Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,

atunci: a ta e Lumea asta mare

şi, mai mult, fiul meu: atunci – eşti Om!

"Dacă..." Rudyard Kipling