„În această clipă, ai putea fi oriunde şi ai putea face orice. Dar stai singur în faţa unui ecran. Ce ne opreşte să facem ce ne dorim? Să fim ceea ce vrem să fim? În fiecare zi ne trezim în aceeaşi cameră şi urmăm aceeaşi cale, de a trăi la fel ca ieri. Dar, cândva, fiecare nouă zi era o aventură. Pe parcurs, ceva s-a schimbat. Înainte, zilele noastre erau nesfârşite, acum zilele noastre sunt programate. Asta înseamnă să devii adult, să te maturizezi? Să fii liber? Suntem cu adevărat liberi?
Mâncare, apă, pământ.
Principalele elemente de care avem nevoie pentru a supravieţui sunt deţinute de către corporaţii. Nu există hrană pentru noi în copaci, nici apă proaspătă în izvoare, nici pământ să ne construim case. Dacă încerci să iei ceea ce îţi oferă Pământul, ajungi la închisoare. Aşa că ne supunem regulilor lor. Descoperim lumea prin intermediul cărţilor oferite de şcoală. Ani la rând stăm şi învățăm tot ce ni se spune. Suntem testaţi şi notaţi precum subiecţii unui studiu de laborator. Suntem crescuţi să nu fim diferiţi, să nu facem o diferenţă în această lume.
Suntem suficient de deştepţi încât să ne facem treaba la locul de muncă, dar nu suficient de deștepți să ne întrebăm de ce o facem. Aşa că muncim şi iar muncim, fără să mai avem timp să ne trăim viaţa pentru care muncim. Şi aşa vine o zi în care suntem prea bătrâni pentru a mai munci. Atunci suntem lăsaţi să murim şi copiii noştri ne înlocuiesc în acest joc”.
Următorul videoclip ar trebui să fie un apel de trezire la realitate al umanității cu privire la societatea în care am ajuns să trăim și iluzia alegerii cu care ne mințim. Spencer Cathcart ne prezintă adevărul pe care îl vedem zilnic, dar pe care încă nu îl percepem sau la care nu vrem să ne gândim. Asta e scenariul pe care am ajuns să îl trăim... dar oare... până când? Oare nu a venit vremea să ne rescriem propriul scenariu?
No comments:
Post a Comment