Zilele trecute eram la dentist. Și în timp ce eu stăteam cu gura larg deschisă pentru ca doamna doctor să își poată face treaba, ea purta o discuție următorul pacient, o fetiță frumușică, zâmbitoare și vorbăreață de 10-12 ani (cred...) pe care o invitase să aștepte pe scaunul din cabinet, ca să nu stea singură pe hol. Și imediat după ce i-a aflat numele și faptul că vine de la școală a urmat întrebarea:
- Și... ia zi... ce note ai la școală? Ai luat azi vreun 10?
- Nu...
- Cum? Nu ai luat nici un 10?... De ce?... Nu ai învățat destul? ... Nu îți place școala?
Și pe măsură ce discuția avansa, auzeam cum entuziasmul din vocea fetiței scădea... și devenea din ce în ce mai tăcută și mai stânjenită de notele 7, 8, 9 și puține de 10 pe care le avea... până în momentul în care, la un moment dat, nu a mai zis nimic... Aș fi vrut atât de mult să îi spun ceva, și ei, și doamnei doctor care tot insista pe subiectul ăsta, dar, din păcate, anestezia din maxilar și mâinile doamnei care continuau să își facă treaba, nu mi-au oferit nici un moment ocazia.
Și pentru că am plecat de acolo fără a avea posibilitatea de a spune ceva, simt nevoia de a sublinia câteva lucruri pe care le consider prea importante ca să fie trecute cu vederea. În calitatea mea de fost elev premiant (care a participat la olimpiade) simt că am o oarecare responsabilitate de a face ceva pentru a-i ajuta pe elevi și oamenii din jurul lor să evite păcatul ”fundamentalismului școlar”. În acest scop voi prezenta în continuare pe scurt câteva idei care sper să ajute la evitarea unor situații de genul ăsta:
1. Vă rog, încercați să încetați să întrebați copii de notele pe care le iau la școală. Ele nu constituie un reper real legat de performanțele viitoare ale acestuia. Ba dimpotrivă, toate statisticile recente ne dovedesc că elevii mediocrii, nicidecum cei cu 10 pe linie, vor avea mai multe șanse să obțină performanțe în viața reală. Și să nu uităm că avem sute de cazuri de persoane de succes în lume care confirmă în fiecare zi aceste statistici - Mark Zuckerberg (fondator Facebook), Steve Jobs (co-fondator Apple), Bill Gates (co-fondatorul Microsoft), Michael Dell (fondatorul companiei Dell), etc.
2. Luați în considerare faptul că această întrebare îl face pe copilul respectiv să identifice cu notele obținute, și nu cu pasiunile sau cunoștințele pe le deține. Lăsând la o parte faptul că știm cu toții că sistemul de notare al unor profesori este de multe ori subiectiv, imperfect sau influențat de comparația cu ceilalți elevi din clasă, acele note nu reflectă cunoștințele acestuia din afara programei școlare. Profesorii nu sunt zei și nu pot evalua toți elevii la modul absolut. Mai mult, destui profesori posedă o inteligență superioară caracterului/moralității lor, ceea ce le permite să facă diverse compromisuri mai ales dacă acționează din conformism. Iar conformismul aplicat pe un sistem atins de metehne nesănătoase servește la stabilizarea acestor metehne. Acolo unde avem impresia că numai competența contează pot exista numeroși alți factori care țin de diverse considerente. Astfel, a absolutiza evaluarea care vine din partea unui profesor este pur și simplu greșită. Iar ca elev, este indicat să ai capacitatea de a face diferența între profesori: să te poți detașa de cei de slabă calitate, minimizând efectul lor nociv și să absorbi tot ce poți învăța de la cei de bună calitate.
3. Problemele lumii reale diferă semnificativ de problemele artificiale prezentate în școală. Ierarhia pe care școala o introduce prin notele acordate nu are nici o relevanță în viața reală. Studiile recente au demonstrat faptul că nici măcar IQ-ul nu este un indicator semnificativ pentru reușita în viață. Nota 10 ne induce cumva concepția greșită că dacă copilul nostru e perfect la școală poate fi perfect și în lumea reală. Mai mult, apare un alt efect invers: elevii de nota 10 au probleme mari în a învăța din greșeli din simplu motiv că, aplicând și în viață reală aberația existenței notei maxime, evită greșelile potențial utile. Acești elevi au o aversiune mai mare la risc și suferă în mod disproporționat pentru micile greșeli. A nu putea să învețe printr-o abordare de tip ”încercare și eroare” este o limitare a celor obișnuiți cu nota 10 pe linie.
4. Perfecționismul este un alt ”păcat” în care cad elevii/studenții de nota 10. De asemenea, aceștia au dificultăți în a lua decizii legate de ceea ce să NU facă pentru că rămân din școală cu iluzia că poți fi de 10 la toate ”materiile” vieții fiind ”perfect” la tot ce ți se cere. Acest lucru poate explica de ce în viața reală elevii de nota 10 ajung mai degrabă să fie conduși de cei de nota 5 și nu invers. Din aceste motive, elevii de nota 10 pe linie au de fapt foarte multe de învățat când se trezesc afară din incubatorul școlar, în timp ce, cei de nota 7-8, mult mai obișnuiți să decidă ce să nu facă, par mai bine adaptați.
5. Este adevărat că notele de 10 se acordă mai mult acelor elevi care au recunoscut că, până nu-și termină temele, nu au timp de lucrurile care le fac plăcere? Cu siguranță. Cu alte cuvinte, cei care fac ceea ce li s-a spus, indiferent de faptul dacă este satisfăcător sau rațional, sunt recompensați de cei care le-au spus să facă lucrul respectiv. De partea cealaltă, studiile indică faptul că doar autodisciplina poate prezice performanțe academice, iar elevii cu note mari au tendința de a fi mai conformiști decât creativi. În plus, există pericolul ca un copil de 10 să nu reușească din această cauză să își găsească talentul său în viață, descoperire care i-ar aduce împlinire profesională, stimă de sine ridicată, relații solide cu cei din jur și mulțumire sufletească.
Și lista ar putea continua, dar consider că ați înțeles deja ideea... Este cred destul de evident că evaluarea prin note poate avea nenumărate efecte nedorite asupra elevilor dacă i se acordă o importanță prea mare. Nota este o construcție artificială care servește la a măsura performanțele școlare, însă nu e foarte clar ce relevanță are această măsurătoare în afara incubatorului școlar. Este foarte posibil ca ceea ce cuantificăm să nu conteze în timp ce esențialul rămâne de fapt necuantificabil. Există și sisteme educaționale care nu folosesc note și acestea ar merita cred mai multă atenție.
Înainte de a încheia menționez faptul că, pentru a învăța în mod profund și durabil copii nu au neapărată nevoie de evaluări și note, ci în primul rând de motivație, pasiune și curiozitate. De aici rezultă destul de evident și rolul principal al profesorului: a stimula curiozitatea, motivația și plăcerea de a învăța. De mare ajutor pentru elevi și studenți este și discernământul de a alege persoanele care îi pot ajuta pe drumul lor, drum ce nu poate fi ghidat decât de propria dorință de cunoaștere și evoluție.
3. Problemele lumii reale diferă semnificativ de problemele artificiale prezentate în școală. Ierarhia pe care școala o introduce prin notele acordate nu are nici o relevanță în viața reală. Studiile recente au demonstrat faptul că nici măcar IQ-ul nu este un indicator semnificativ pentru reușita în viață. Nota 10 ne induce cumva concepția greșită că dacă copilul nostru e perfect la școală poate fi perfect și în lumea reală. Mai mult, apare un alt efect invers: elevii de nota 10 au probleme mari în a învăța din greșeli din simplu motiv că, aplicând și în viață reală aberația existenței notei maxime, evită greșelile potențial utile. Acești elevi au o aversiune mai mare la risc și suferă în mod disproporționat pentru micile greșeli. A nu putea să învețe printr-o abordare de tip ”încercare și eroare” este o limitare a celor obișnuiți cu nota 10 pe linie.
4. Perfecționismul este un alt ”păcat” în care cad elevii/studenții de nota 10. De asemenea, aceștia au dificultăți în a lua decizii legate de ceea ce să NU facă pentru că rămân din școală cu iluzia că poți fi de 10 la toate ”materiile” vieții fiind ”perfect” la tot ce ți se cere. Acest lucru poate explica de ce în viața reală elevii de nota 10 ajung mai degrabă să fie conduși de cei de nota 5 și nu invers. Din aceste motive, elevii de nota 10 pe linie au de fapt foarte multe de învățat când se trezesc afară din incubatorul școlar, în timp ce, cei de nota 7-8, mult mai obișnuiți să decidă ce să nu facă, par mai bine adaptați.
5. Este adevărat că notele de 10 se acordă mai mult acelor elevi care au recunoscut că, până nu-și termină temele, nu au timp de lucrurile care le fac plăcere? Cu siguranță. Cu alte cuvinte, cei care fac ceea ce li s-a spus, indiferent de faptul dacă este satisfăcător sau rațional, sunt recompensați de cei care le-au spus să facă lucrul respectiv. De partea cealaltă, studiile indică faptul că doar autodisciplina poate prezice performanțe academice, iar elevii cu note mari au tendința de a fi mai conformiști decât creativi. În plus, există pericolul ca un copil de 10 să nu reușească din această cauză să își găsească talentul său în viață, descoperire care i-ar aduce împlinire profesională, stimă de sine ridicată, relații solide cu cei din jur și mulțumire sufletească.
Și lista ar putea continua, dar consider că ați înțeles deja ideea... Este cred destul de evident că evaluarea prin note poate avea nenumărate efecte nedorite asupra elevilor dacă i se acordă o importanță prea mare. Nota este o construcție artificială care servește la a măsura performanțele școlare, însă nu e foarte clar ce relevanță are această măsurătoare în afara incubatorului școlar. Este foarte posibil ca ceea ce cuantificăm să nu conteze în timp ce esențialul rămâne de fapt necuantificabil. Există și sisteme educaționale care nu folosesc note și acestea ar merita cred mai multă atenție.
Înainte de a încheia menționez faptul că, pentru a învăța în mod profund și durabil copii nu au neapărată nevoie de evaluări și note, ci în primul rând de motivație, pasiune și curiozitate. De aici rezultă destul de evident și rolul principal al profesorului: a stimula curiozitatea, motivația și plăcerea de a învăța. De mare ajutor pentru elevi și studenți este și discernământul de a alege persoanele care îi pot ajuta pe drumul lor, drum ce nu poate fi ghidat decât de propria dorință de cunoaștere și evoluție.
No comments:
Post a Comment