Filmul de duminică - Bridge of spies

Podul la care face referire titlul filmului este unul real, ce face legătura între periferia fostului Berlin de Vest și centrul orașului Postdam, aflat anterior sub controlul Germaniei de Est. A primit numele de „pod al spionilor” în ani ’60, când serviciile secrete ale sovieticilor și ale americanilor schimbau prizonieri în respectiva locație. 

Bridge of War - după un scenariu semnat de Matt Charman, rescris de Joel și Ethan Coen - spune povestea primului schimb de prizonieri făcut pe acel pod, dar și a încercărilor avocatului James Donovan (Tom Hanks) de a negocia eliberarea pilotului Francis Gary Powers după ce avionul său a fost doborât pe teritoriul Uniunii Sovietice. Podul spionilor/Bridge of Spies este un film istoric, cu întâmplări și personaje cât se poate de reale. Acțiunea are loc în timpul Războiului Rece dintre SUA și URSS, punându-i în prim plan pe cei doi spioni ale celor două tabere, capturați în timpul misiunii. 

Podul Spionilor este o frumoasă lecție de istorie, de integritate și de viață, pe înțelesul tuturor. Și noi, în zilele noastre, am avea nevoie de un James Donovan. Moralitatea, integritatea și principiile lui sunt elementele cheie care societății din ziua de azi îi lipsesc la fel cum, de altfel, îi cam lipseau și atunci fără un om care să și le impună, indiferent de consecințe.

A ta e lumea asta mare şi, mai mult, fiul meu: atunci – eşti Om!

Dacă eşti calm, când toţi se pierd cu firea

În jurul tău, şi spun că-i vina ta;

De crezi în tine, chiar când Omenirea

Nu crede, dar îi crezi şi pe ei cumva;

De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;

De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;

De nu răspunzi la ură tot cu ură

Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nțelept;

Dacă visezi – dar nu-ţi faci visul astru;

De poţi să speri – dar nu-ţi faci jindul ţel;

De-ntampini şi Triumful şi Dezastrul

Mereu senin şi în acelaşi fel;

Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită

De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;

De poţi ca munca vieţii, năruită,

S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăznești agonisita-ţi toată

S-o pui, far’a clipi, pe-un singur zar

Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată

Far-sa te plângi cu un oftat măcar;

De ştii, cu nerv, cu inima, cu vina,

Drept să rămâi, când ele june nu-s,

Şi stai tot dârz, când nu mai e stăpâna

Decât Voinţa ce le ţine sus;

Daca-ntre Regi ţi-e firea neschimbată

Ca şi-n Mulţime – nu străin de ea;

Amic sau nu, de nu pot să te-abată;

De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;

Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,

Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,

atunci: a ta e Lumea asta mare

şi, mai mult, fiul meu: atunci – eşti Om!

"Dacă..." Rudyard Kipling

Filmul de sâmbătă - Pay it forward

Am văzut acest film acum câțiva ani și continui să-l revăd de fiecare dată când simt nevoia sau am ocazia, deoarece este un film care te provoacă să te gândești la anumite lucruri, la care nu te-ai gândi mod normal, în fiecare zi... Te provoacă să te gândești la "The butterfly effect - the concept that small causes can have large effects" și la consecințele sau repercursiunile tuturor faptelor tale. Te provoacă să te gândești dincolo de granițele orașului tău, țării tale, la toată lumea care te înconjoară și la potențialul tuturor oamenilor care fac parte ea. Personal, consider că acesta intră în categoria filmelor care ar trebui văzute măcar o dată în viață de oricare din noi.

Extras din discuția unui profesor cu elevii lui de clasa a VII-a:

"Acest curs face referire la studii sociale, la studii legate de tine și lumea care te înconjoară. Da... există o lume în afara acestei clase, și chiar dacă vă decideți că nu vreți să o cunoașteți, vă va lovi din plin peste față... credeți-mă! Așa că cel mai bine ar fi să vă gândiți de acum la - Ce înseamnă lumea pentru voi? Și lasați-mă să vă mai pun o altă întrebare - Cât de des vă gândiți la lumea care există în afara acestui oraș? Urmăriți știrile? Ok... nu gândim încă la nivel global, dar oare de ce? Pentru că la momentul asta lumea nu se așteaptă la nimic de la voi... Momentan sunteți blocați aici, cu mine, în clasa a șaptea. Dar nu pentru totdeauna... Pentru că, într-o zi, veți fi liberi...

Dar ce veți face când va veni acel moment în care veți fi liberi, iar voi încă nu vă simțiți îndeajuns de pregătiți pentru asta și nu vă place cum arată lumea din jurul vostru? Dacă lumea din jurul vostru reprezintă doar o mare dezamăgire? Cum veți proceda atunci?"

Astea sunt doar câteva din întrebările existențiale pe care fiecare dintre noi și ni le-am adresat, la un moment dat, nouă sau altora... Răspunsul unui elev la provocarea profesorului, de a face o acțiune care să poată schimba lumea a intrat deja în istorie și continuă să fie preluat sau utilizat de diferite persoane din întreaga lume și în zilele noastre.

Personal, consider că este un film cu profunde implicații în mentalitatea celor care nu cred că lumea poate fi schimbată dăruind altora o fărâmă de bucurie, cu un mesaj puternic și cu o distribuție pe măsură. După rolul ăsta, Kevin Spacey a devenit unul dintre actorii mei preferați. Am văzut filmul de câteva ori până acum și din acest motiv am simțit nevoia să-l recomand și altora. Și poate și din cauză că se adresează tuturor, în general, nu doar cinefililor. Ca mesaj general: a face o faptă bună înseamnă uneori a salva mii de oameni fără ca tu să știi. Singurul lucru esențial este "să dai mai departe" - Pay it forward.

„Dacă-ți pui mintea la contribuție, poți face orice” pare a fi ideea regizorului acestei drame. A face un lucru bun cere sacrificii mai mici sau mai mari pe care omul modern și le asumă tot mai rar sau aproape deloc. Fiecare așteaptă ca altcineva sa schimbe ceva în bine, iar reacția e vehement negativă de cele mai multe ori. Atitudinea refractară a omului la schimbare trebuie descurajată întotdeuna pentru a ambiționa o persoană sau mai multe. În acest film, Kevin Spacey, în rolul deschizătorului de drumuri își joacă foarte bine partitura ambiționând creativitatea copiilor și dezmorțind o lume plină de potențial.

Vă provoc la un mic experiment care v-ar putea schimba radical viața!

Zilele trecute îmi spunea cineva: “Dacă vrei să-ți schimbi viața, schimbă modul în care gândești.” În secolul în care trăim mi se pare o utopie să poţi gândi doar pozitiv, dar îmi plac provocările. Ideea acestui experiment mi-a venit după ce am citit despre metoda preotului Will Bowen. 

El a vrut să-i facă pe oameni să nu se mai plângă continuu, să nu mai critice şi să vadă mereu partea pozitivă a lucrurilor, aşa că i-a îndemnat să poarte orice brăţară care le place timp de 21 de zile pe o singură mână, şi ori de câte ori se vor plânge sau vor deveni negativişti să mute brăţara pe mâna cealaltă şi a doua zi să o ia de la capăt cu numărătoarea, până când vor reuşi să poarte braţara timp de 21 de zile pe o singură mână.

De curând am descoperit că „Dacă îţi schimbi felul în care priveşti lucrurile, lucrurile pe care le priveşti se schimbă“ și că „tu îţi creezi gândurile, gândurile îţi creează intenţia, iar intenţia îţi creează realitatea“. Pe același principu, se pare că viața oamenilor ce au purtat brățara s-a schimbat radical. Psihologii susțin că violetul simbolizează înțelepciunea, iar pentru a întări poziția unei noi deprinderi în subconștient e nevoie de 21 de zile.

Deși nu pare foarte dificil, însuși autorului acestei teorii i-a reușit experimentul doar după 3 luni, în timp ce alții au deținut o medie generală de circa 5-6 luni pentru a ajunge la acest rezultat.În primele săptămâni, experimentul începe din nou și de câte 10-20 de ori pe zi, schimbând frecvent brățara de pe o mână pe alta din neputința de a te da voce gândurilor negative, apoi procesul evoluează până la o schimbare pe zi. După câteva luni, unora le reușește să mențină brățara pe o mână mai mult de o săptămână. Această idee s-a dovedit a fi atât de productivă, încât în prezent este susținută și aplicată de milioane de oameni din întreaga lume.

Oamenii care acceptă această provocare încep să observe mult mai multe aspecte pozitive atât în propria persoană cât și și în tot ceea ce îi înconjoară și, ușor, ușor, încep să vadă lumea cu alți ochi. Unii afirmă că li s-au deschis ochii spre o altă viziune a existenței și au impresia că lumea în care trăim nu mai e atât de sumbră cum o vedeau ei înainte. Astăzi au ajuns să observe o mulțime de lucruri și evenimente pozitive care levitează în jurul nostru zilnic, și, cu timpul, a devenit mult mai ușor să vadă aspectele multicolore ale existenței noastre, într-o lume de nerecunoscut.

Și pentru că suntem în post și se apropie sărbătorile, vă provoc să treceţi prin acest mic experiment alături de mine. Alegeţi-vă o brăţară care vă place şi purtaţi-o timp de 21 de zile pe aceeaşi mână. Importantă este motivația. Începând din clipa în care ați înțeles că nu trebuie să gândiți negativ, autocontrolul se dezvoltă, iar gândurile și acțiunile se schimbă. La început doar înveți, însă odată cu trecerea timpului veți deveni mai conștienți. În timpul experimentului puteți afla foarte multe lucruri noi despre voi, despre gândirea voastră și despre viață...

Ce spuneți? Îmi acceptați provocarea de a descoperi rezultatul acestui experiment?

Care este sursa banilor, ce sunt băncile și cum am ajuns sclavii lor

Magia banilor făcuţi din nimic. Se pare că, practic, avem de-a face cu unul dintre cele mai bine gândite sisteme de sclavie din istoria omenirii, atât de mare încât Henry Ford spunea: „E bine că poporul nu înţelege cum funcţionează sistemul nostru bancar şi monetar, pentru că dacă acest lucru s-ar întâmpla, cred că ar începe o revoluţie mâine dimineață”.

Și pentru că sistemul nu e deloc simplu și nu vreau să vă dau dureri de cap, am găsit o analogie făcută anterior, care consider eu că ar fi cea mai concludentă - sistemul monetar și cazinourile. Clienţii care intră mereu în cazinouri aud frecvent: casa face regulile şi casa mereu câştigă. Da, cazinoul câştigă mai mereu la final, pentru că îşi opreşte o parte din şanse pentru casă, şansele nu sunt egale, lucrurile astea nu sunt tocmai ascunse, dar exact ca în economia actuală, nu se expun publicului larg. 

Ok, acum să trecem la economia mondială sau mai exact, la sistemul financiar mondial. Ce sunt banii, cine este casa şi cum îşi împarte şansele? Banii sunt o convenţie prin care toţi participanţii la viaţa economică accepta că o hârtie emisă de Banca Centrală are valoarea dată prin emitere şi nu cea de hârtie simplă. Intrăm aici  pe un teritoriu magic, cel al banilor făcuţi din nimic, odată ce, după 1971, dolarul, valută de referinţă la nivel mondial, a fost lipsit de valoarea în aur pe care o reprezenta până atunci.  Cu alte cuvinte, banii de hârtie există doar prin convenția și încrederea pe care noi le-am oferit-o că reprezintă o valoare şi că putem cumpăra ceva cu ei.

Acum că am înțeles ce înseamnă banii, pentru a vedea cine este casa, ne vom raporta la Mecanica modernă a banilor emisă de FED. FED-ul american este de fapt o bancă privată, care nu răspunde în fața nimănui, nici măcar în fața guvernului SUA. Ei sunt cei care fac banii din nimic şi îi aruncă în lume. Acum aţi aflat şi cine este casa - bancherii internaţionali care controlează banca privată FED şi întreaga lume. Rotchild spunea: „Daţi-mi controlul banilor unei naţiuni şi nu-mi mai pasă cine îi face legile”.  Aţi aflat şi cine sunt sclavii. Sclavii suntem noi, cei care venim cu bunuri reale și ne luptăm toată viața să câștigăm niște hârtii făcute din nimic. Mai nou, muncim în fiecare zi doar pentru nişte cifre tastate în computer, care, conform regulilor după care funcționeză băncile, nici măcar nu există fizic. Cum se poate întâmpla așa ceva?

Banii ca datorie. Am văzut că banii sunt făcuţi din nimic şi nu au nicio acoperire reală. Și pentru că schema nu se oprește aici, banii sunt creaţi numai prin îndatorare, adică ei se emit numai dacă banca nu mai dispune de lichidități când cineva îi cere cu împrumut. Și să nu uităm faptul că banii au ataşat întodeauna de ei o dobândă chiar din secunda în care sunt puşi în circulaţie.

Sistemul de rezervă fracţionară. Nu numai că banii se fac din nimic şi au ataşată o dobândă, dar odată făcuţi ei pot fi înmulțiți aproape la nesfârşit de către bănci prin caracteristica pe care se bazează sistemul monetar actual şi anume rezervă fracţionară – o bancă poate să dea credite de 10 ori mai mari decât rezerva minimă cerută de banca centrală, în timp ce FED vorbeşte chiar de eliminarea totală a rezervei minime obligatorii. Ei practic folosesc banii deponenţilor pentru a creea alţi bani şi a-i împrumuta mai departe altora.

Și pentru că știu deja că toți trăiți cu impresia că timpul vostru valorează bani și nu aveți timp de pierdut, am selectat 3 filmulețe video care încearcă să explice acest fenomen pe înțelesul tuturor. 

În primul, veți afla, pe scurt, care este sursa banilor, cum se joacă băncile cu ei și cum am ajuns noi sclavul banilor și, implicit ai băncilor. Cei care sunt familiarizați cu ciclul economic și fazele sale, vor găsi și o explicație cu privire la procesul care stă în spatele acestui ciclu care se repetă periodic și vor înțelege fenomenul de "criză economică" și cine stă în spatele lui.

Cel de-al doilea vă prezintă sistemul de îngenunchere al unei națiuni, la nivel mondial, cu referire la situația Iranului. E un scenariu foarte similar cu cel al revoluției noastre... mai ales dacă iei în considerare faptul că Ceaușescu vroia să înființeze propria Bancă Mondială, în colaborare cu arabii, China, Libia și Iran (!)... Dar asta este o simplă corelație făcută de mine, personal, după ce am urmărit filmulețul integral, filmuleț care cuprinde confesiunile unui "asasin economic", în care ne explică cum se poate vinde o țară marilor corporații financiare.

Iar cel de-al treilea, mai lung, este destinat celor care, deși muncesc au și timpul sau curiozitatea de a-și pune întrebarea: pentru ce muncesc? Este destinat celor cărora le plac bătăile de cap și provocările de a înțelege cu adevărat sistemul, economia și lumea în care trăim. Și cred că ar rebui să fie o "lectură obligatorie" a economiștilor noștri.

Cum am ajuns să ne trăim viața într-o minciună

„În această clipă, ai putea fi oriunde şi ai putea face orice. Dar stai singur în faţa unui ecran. Ce ne opreşte să facem ce ne dorim? Să fim ceea ce vrem să fim? În fiecare zi ne trezim în aceeaşi cameră şi urmăm aceeaşi cale, de a trăi la fel ca ieri. Dar, cândva, fiecare nouă zi era o aventură. Pe parcurs, ceva s-a schimbat. Înainte, zilele noastre erau nesfârşite, acum zilele noastre sunt programate. Asta înseamnă să devii adult, să te maturizezi? Să fii liber? Suntem cu adevărat liberi?

Mâncare, apă, pământ.

Principalele elemente de care avem nevoie pentru a supravieţui sunt deţinute de către corporaţii. Nu există hrană pentru noi în copaci, nici apă proaspătă în izvoare, nici pământ să ne construim case. Dacă încerci să iei ceea ce îţi oferă Pământul, ajungi la închisoare. Aşa că ne supunem regulilor lor. Descoperim lumea prin intermediul cărţilor oferite de şcoală. Ani la rând stăm şi învățăm tot ce ni se spune. Suntem testaţi şi notaţi precum subiecţii unui studiu de laborator. Suntem crescuţi să nu fim diferiţi, să nu facem o diferenţă în această lume. 

Suntem suficient de deştepţi încât să ne facem treaba la locul de muncă, dar nu suficient de deștepți să ne întrebăm de ce o facem. Aşa că muncim şi iar muncim, fără să mai avem timp să ne trăim viaţa pentru care muncim. Şi aşa vine o zi în care suntem prea bătrâni pentru a mai munci. Atunci suntem lăsaţi să murim şi copiii noştri ne înlocuiesc în acest joc”.

Următorul videoclip ar trebui să fie un apel de trezire la realitate al umanității cu privire la societatea în care am ajuns să trăim și iluzia alegerii cu care ne mințim. Spencer Cathcart ne prezintă adevărul pe care îl vedem zilnic, dar pe care încă nu îl percepem sau la care nu vrem să ne gândim. Asta e scenariul pe care am ajuns să îl trăim... dar oare... până când? Oare nu a venit vremea să ne rescriem propriul scenariu?

Suntem rezultatul alegerilor noastre sau "ce e scris, în frunte ne e pus"?

Vreau să încep prin a spune că sunt tare curioasă care ar fi răspunsul vostru la întrebarea asta... Pentru că eu, una, am considerat întotdeauna că suntem suma alegerilor noastre, în timp ce mulți oameni din jurul meu au simțit nevoia să îmi amintească constant că "ce ți-e scris în frunte ți-e pus"! Chiar și cei care au aprobat faptul că suntem rezultatul alegerilor noastre, au ținut să sublinieze faptul că trăim viața pe care "ne e dat" să o trăim, deși eu sunt de părere că cele două variante se exclud reciproc...

Și nu înțeleg... cum ar trebui eu să cred că mai am dreptul de a face anumite alegeri care să îmi schimbe viața, dacă eu am un anumit traseu de urmat? Sau că orice decizie pe care eu aș lua-o la un moment dat va fi irelevantă, pentru că ea mă va aduce înapoi pe același traseu care "îmi este dat"? Nu suntem noi "autorii cărții vieții noastre"? Nu suntem noi cei care luăm câte o decizie care ne duce pe alt drum, în fiecare zi? Cum ar trebui eu să cred că, orice aș face, am o singură viață, care "mi-a fost dată" și pe care nu am ales-o eu? Asta ar însemna, că cineva acolo sus, s-ar juca cu mintea mea și mi-ar lăsa doar impresia că eu am capacitatea de a alege, când eu aș avea un drum deja trasat, de la care oricât mi-aș dori nu aș fi capabilă să mă abat...

Și totuși, privind în urmă, văd că fiecare decizie luată de mine, mi-a influențat într-o anumită măsură viața de acum. Fiecare alegere pe care am făcut-o m-a adus în punctul în care am ajuns azi, iar la fiecare pas, am fost stăpânul propriului destin. Iar dacă mâine consider că viața mea mă nemulțumește sau am descoperit că vreau altceva, sunt oricând liberă să fac ceva în privința asta. Cum aș mai putea eu să cred că eu aș mai putea schimba ceva în viața mea dacă aș avea un traseu bine delimitat de altcineva?

Să nu uităm că există nenumărate cazuri de oameni remarcabili, care s-au născut sau au crescut în medii precare, dar care au ales să-și depășească condiția. Sau nu? Alegerea nu a fost a lor? Mulți ne povestesc despre momentul care a dus la decizia de a-și schimba viața... nici aia nu a fost decizia lor? Atunci ar trebui să cred că trăim într-o lume foarte crudă pentru unii și foarte simplă pentru alții, iar fiecare din ei au un singur traseu de urmat, care nu poate fi influențat de nici o decizie luată de ei, în timp ce eu văd rezultatul deciziilor noastre la fiecare pas. Fiecare alegere pe care o facem ne duce în punctul următor, în care putem face alte alegeri care să ne schimbe constant traseul. Fiecare decizie a noastră e influențată de împrejurările în care suntem, de starea în care aflăm la momentul respectiv și poate duce la alte zeci de decizii care ne vor schimba din nou traseul. Iar cartea vieții noastre se scrie odată cu noi, după fiecare alegere pe care am făcut-o și fiecare decizie pe care am luat-o care ne-a adus într-un final, în punctul în care suntem acum. Și istoria ne arată cât de importante sau irelevante au fost unele decizii luate de anumite persoane la un moment dat. Sau... nici alea nu au fost deciziile lor?

Am mai auzit de multe ori spunându-se că "așa i-a fost dat să trăiască" sau "așa i-a fost dat să moară"... și nu în cazul unor boli incurabile, tragedii sau a unor calamități naturale. Ci în cazul unor oameni care nu au dus o viață sănătoasă sau au făcut abuz de anumite substanțe sau lucruri de-a lungul vieții... sau care au uitat că și corpul nostru are nevoie de anumite condiții să funcționeze la o capacitate normală... Oare acei oameni chiar nu a fost niciodată capabili să facă singuri alegerea de a se opri, de a face ceva sau de a înceta să mai ducă o viață care nu poate duce la altceva decât la un sfârșit prematur? Nu mă înțelegeți greșit, cu toții știm că moartea este singura variabilă incontrolabilă, dar oare chiar nu suntem niciodată noi capabili să luăm anumite decizii care să ne influențeze major viața, decizii care să ne îmbunătățească sau înrăutățească calitatea ei? Decizii care să ne-o poată lungi sau scurta, în funcție de alegerile noastre? Sau toți avem de urmat un anumit traseu bine stabilit de altcineva, pe care oricât am vrea, nu îl putem schimba?

Eu, personal, refuz să cred că altcineva ar fi capabil să îmi controleze permanent viața.