Odată, un tânăr s-a apropiat de un înțelept și i-a spus suspinând:
– Am venit la tine pentru că mă simt atât de slab și inferior față de ceilalți, încât nu mai vreau să trăiesc. Toți din jurul meu spun că sunt un ratat, un idiot. Te rog, înțeleptule, ajută-mă.
Înțeleptul, privind atent tânărul, i-a răspuns repede:
– Iartă-mă, dar acum sunt foarte ocupat și nu te pot ajuta. Trebuie să rezolv o problemă foarte importantă – și gândindu-se puțin, a adăgat: – Dar dacă ești de acord să mă ajuți să rezolv această problemă, cu drag te ajut și eu.
– Cu… cu plăcere, înțeleptule, a șoptit neîncrezut tânărul.
– Bine, a spus înțeleptul și a scos de pe degetul mezin al mâinii stângi un ineluș cu o piatră frumoasă pe el.
– Ia calul meu și pleacă imediat la piață. Trebuie urgent să vinzi acest inel, ca să dau o datorie. Încearcă să îl vinzi pe un preț bun, dar în nici un caz să nu fie mai puțin decât o monedă de aur. Mergi și întoarce-te repede.
Tânărul a plecat. Ajungând la piață, el a început să propună inelul mai multor vânzători. La început aceștia priveau cu interes inelul. Dar era suficient să audă prețul, că pierdeau orice interes. Unii râdeau fățiș de tânăr, alții pur și simplu îi întorceau spatele. Numai un vânzător bătrân i-a explicat că o monedă de aur este un preț prea mare pentru un asemenea inel și că ar putea să-l cumpere cel mult pentru o monedă de argint.
Auzind vorbele bătrânului, tânărul s-a întristat mult, amintindu-și de ordinul înțeleptului de a nu vinde mai ieftin decât o monedă de aur. După ce a tot propus inelul la câțiva zeci de oameni, tânărul a urcat pe cal și a venit la înțelept.
– Înțeleptule, nu am reușit să îndeplinesc rugămintea ta – a spus el cu tristețe. – În cel mai bun caz aș fi putut lua de pe acest inel o monedă de argint. Tu însă nu ai vrut mai puțin de o monedă de aur.
– Tinere, tu numai ce ai spus cuvinte de aur. – i-a răspuns bătrânul. – Înainte să încerci să vinzi inelul, trebuia cel puțin să-i afli adevărata valoare. Însă cine ar fi putut face asta dacă nu un giuvaiergiu? Du-te așadar la un giuvaiergiu și întreabă cât oferă pentru așa inel. Însă indiferent cât îți va propune, să te întorci la mine cu inelul.
Tănârul a plecat la giuvaiergiu și l-a întrebat cât face inelul. Acesta l-a analizat mult timp, apoi l-a cântărit și în cele din urmă s-a adresat către tânăr.
– Transmite-i înțeleptului că acum nu pot să-i ofer mai mult de cincizeci de monede de aur. Dar dacă va aștepta puțin, îi voi putea da 70 de monede de aur pentru acest inel.
– Șaptezeci de monede? – a zâmbit uimit tânărul? – Imposibil. Și a alergat din nou către înțelept.
– Așează-te aici, – a spus înțeleptul, ascultând povestea băiatului. Și ține minte, fiule, că în realitate tu ești acest inel. Unic și neprețuit. Să-ți aprecieze valoarea poate doar un expert. Atunci de ce mergi prin piață, așteptând să-ți spună prețul primul întâlnit?
Morala: în fiecare din noi există un potențial enorm. Contează doar să nu-l pierzi degeaba, la prima dezaprobare nefondată.
